Cine suntem
Peeraj Brands International, înființat în România în 2006, deține în portofoliu brand-uri din zona de fashion și lifestyle.
Peeraj Brands operează peste 8 brand-uri din întreaga Europă, în peste 30 de magazine. Creșterea diviziei de fashion a Peeraj a fost una constantă și, în principal, bazată pe francizele unor brand-uri internaționale de fashion, încălțăminte și din zona de lifestyle de renume.
Încă de la început, grupul a căutat să identifice acele tendințe-cheie în modă din fiecare sezon, și să inoveze, prin prisma numeroaselor magazinelor aflate în portofoliu. Toate acestea, dublate de un efort susținut, creștere planificată și dorința constantă de a excela, au făcut din Peeraj Brands International unul dintre cele mai mari și importante grupuri de francize de fashion și lifestyle de pe piața locală de retail.
Istorie
2007 – În August 2007, Peeraj deschidea primul magazin în România, la Cluj. Până la sfârșitul anului (Decembrie 2007), al doilea magazin era deja deschis, tot la Cluj.
2009 – Alte 3 magazine au urmat în 2009, toate localizate în București.
2011 – Până la sfârșitul lui 2011, Peeraj Brands International își pusese deja amprenta în alte 3 orașe: Timișoara, Arad și Oradea.
2012 – În 2012 au fost deschise 6 magazine noi, Peeraj ajungând, astfel, în Iași, Bacău și Buzău.
Prezent – Compania a continuat să crească, în prezent operând peste 8 brand-uri, în peste 30 de magazine din întreaga țară.